Cântec de dincolo
Aş vrea, iubito, să-mi cânţi un cânt
De dincolo, de dincolo de pământ,
Acelaşi cântec pe care l-au cântat în neştire
Alţii, 'nainte-ţi plecaţi către adormire.
Ţi-aş cânta eu unul mai mic, de dincoace,
Dar mi se pare că cetera mi se desface.
Nu mai am strunele nimănui pe care să cânt
Gândurile nu mai vrea să mi le tulbure nici un vânt.
top
Prohodul vânturilor
Nu mai ştii, Doamne, de sufletul meu
Mi-e ca un Dumnezeu rămas fără vreun Dumnezeu.
Din aerul ce părea odată că nici nu ne mai desparte
A mai rămas cale ca de la un rând la o carte.
Nu mai cântă, Doamne, în mine, nimic,
Parcă a rămas totul după tipic,
Parcă nu mai aşteaptă viaţa din mine decât
Să vină clipa drumului celui urât.
Aş fi vrut să umplu golul trupului fără de miez
Cu vorbele altuia, nu cu cele ce le creez.
Nu mai ajung, Doamne, la tine, şi nici la ea.
Osândeşte-mă, mai bine, până pe ultima stea.
top
Pelin
Mâinile tale miroaseau a pelin.
Erau amare şi calde.
Şopârlele câmpurilor reci de venin
Trupurilor noastre nu-ngăduiau să tresalte,
Sufletelor noastre nu-ngăduiau să tresalte.
Ochii tăi ardeau a pelin,
Ardeau întunerici,
Sufletele noastre au rămas blestemate
Ca două amare biserici.
Gândul tău are miros de pelin.
Trupul tău clădit din fum are miros de pelin.
'Mi-îneacă gândurile în seva de fiere amară
Sufletele noastre nu mai au mult de trăit.
Stelele vor să moară.
top
Elegie
Au căzut
Ultimele frunze nepecetluite spre sărut.
Nu mai am nici cântec ca să cânt,
Nici vers,
Nici vorbă să te mai descânt.
Numai vorbă, numai toamnă mi-a rămas
Să îmi cânte în cădere fără glas,
Fără toc să-mi scrie pe frunziş,
Fără foc s-aprindă tufele din aluniş.
Scoarţa mai vorbeşte, udă, tot din când în când,
Aşteptând şi ea să cadă spre pământ.
Nu mai au copacii sevă-n ei să ardă,
Nu mai am în mine vreo ardoare oarbă.
Au vărsat boltele lacrimi amare
Pentru frunzele sfârşite-n boare,
Crinii au murit jelind în închisori
Arderile sfinţilor de dincolo de nori.
top
Goliciune
Din sfintele icoane cu profeţi
Te-au adunat, Doamne, de pe pereţi,
Te-au înecat în lacrimi şi blestem
Pierdute-n sufletele-acelora ce gem.
Nu mai am, Doamne, voce, să mă rog,
Nu îmi mai arde-n suflet parcă nici un foc.
Mi-au rămas vorbele goale şi fără destin
Nu mai apare pe sub ele nici un chin,
Nu mai ajung la Tine nici cu-un gând
De parcă, Doamne, fiecare zi m-afundă în pământ.
N-ai mai avea, Stăpâne, ce să mai aduni
Din trupul meu ciugulit de ciori sau de lăstuni.
top
Dezlegarea de vise
Lasă-mi mie tot ce te chinuie, lasă,
Suflet ce arzi deşteptare din scrum,
Pierzaniile lumii deşarte îmi lasă,
Lasă-mi şi pierzania de dincolo de fum.
Nu mai am nici un cântec cu care să te-adorm
Nu mai am, scumpa mea, nici un vers,
Dac-ai vrea să mă simţi, ţi-ar ajunge doar ochii
Cu care să mă priveşti.
Şi iată-mă, nu mai sunt moale, sunt stană de piatră,
Nu ştiu cum vom mai fi mâine noi doi, mai ştiu
Decât cum suntem acum, între noi,
Nu ne mai iubim,
Dar ne mai vorbim.
Şi tot aşa până o să uit şi de tine,
Cărarea pe care umbli se duce-n abise,
Ce mă lega de tine pe când erai om
Dezleagă, rogu-te, în dezlegarea de vise.
top